Jurnalul Anei
1.
Nici eu nu mai știu cât timp a trecut de când am luat un stilou în mână, chiar și așa, de distracție. De când nu mă mai pot aștepta la scrisorile tale zilnice, dragul meu Prieten, mi-am condamnat biroul și stilourile la singurătate. De o vreme, însă, mi-a atras atenția un lucru ciudat. Grădina noastră, care a fost liniștită de atât de mult timp încât a fost aproape transformată într-o adevărată sălbăticie, pare-se din nou plină de viață. La început nu am acordat prea multă atenție acestui lucru, dar de câteva luni au apărut aproape zilnic niște figuri noi sub fereastra camerei mele, necunoscute, care examinează și se uită la fiecare colț al grădinii noastre. Iar această privire curioasă și, în același timp, grijulie, care la început m-a revoltat și apoi m-a enervat, m-a făcut încetul cu încetul mai degrabă curioasă, nu suspectă, și am decis să le descopăr intențiile din ascunzătoarea camerei mele. Pentru că o femeie, oricât de liberală și umblată, nu poate fi niciodată suficient de atentă atunci când niște bărbați ciudați, mai ales fără o știre prealabilă, încep să se plimbe prin grădina ei.
Ultima perioadă am petrecut-o într-o stare de contemplație tăcută, dar curioasă. O, dragul meu prieten, nici n-ai crede ce schimbări au avut loc în grădina noastră prețuită de când am avut ocazia să vorbim acolo ultima dată. După mulți, mulți ani de liniște sălbatică, grădina noastră a prins din nou viață. Ți-am povestit deja că de ceva vreme au apărut niște figuri ciudate sub fereastra mea. Și ceea ce par să pregătească, doamne, cu greu îmi vine să cred, dragul meu prieten, nu este nimic altceva, decât un teatru de vară. Cu scenă, lumini, culise. Și deodată se parind în mine atât de multe amintiri, atâtea melodii minunate, lojele decorate, cinele vieneze și serile de operă, lecturile noastre prețuite, dramele pe care le-am citit împreună, schițele tale, scenele pe care mi le-ai trimis să le citesc și să le adnotez. Sper că odată cu venirea vremii bune, să aibă loc și spectacole aici în grădină. O, dragule, dragule prieten, nici nu ți-ar veni să crezi câtă nerăbdare, câtă agitație m-a cuprins de la această idee. Grădina noastră de mult uitată, condamnată la ruinare, va fi din nou plină. Vor fi muzică, dans, cântec și bucurie. Bucuria actorilor și a spectatorilor. De ar fi. De ar fi odată.